miercuri, 31 decembrie 2014

Cele mai comune greșeli facute de stiliști de gene neinstruiți

     Extensiile fir cu fir sunt varianta DE LUX a genelor false, și niciodată NU ar trebui sa arate ca în imaginile de mai jos. Dacă te gândești sa apelezi la acest truc de înfrumusețare și găsești pe cineva care oferă acest serviciu la un preț mic, ceva nu este în regula. Asigura-te ca persoana ce urmează sa lucreze atât de aproape de ochii tai este certificata sa facă acest lucru. Nu este nici o rușine sa ii ceri sa iți demonstreze ca a făcut un curs în acest sens. 




Cele mai comune greșeli făcute de persoanele neinstruite:

1. Aplicarea de smocuri/buchețele pe post de extensii de gene fir cu fir. 

Smocurile/buchețelele se aplica pe pleoapa, la baza genelor naturale cu adeziv care se dizolva la demachiere, în nici un caz cu adeziv de gene semipermanente pentru a rezista 2-4 săptămâni. Aplicarea lor pe post de gene semipermanente duce la deteriorarea genelor naturale și favorizează apariția infecțiilor oculare.

2. Aplicarea unei extensii pe mai multe gene naturale.

Un stilist care nu este bine instruit nu știe sa izoleze corect o singura geana sau nu știe exact cât adeziv să folosească, astfel vă treziți cu o extensie lipita pe mai multe gene sau extensii lipite intre ele.

3. Aplicarea extensiilor prea aproape de pleoapa sau pe aceasta.

Extensiile fir cu fir se aplica corect la 1mm de pleoapa. Aplicarea lor prea aproape sau chiar pe pleoapa duce la disconfort și chiar la iritații și inflamații.

4. Alegerea necorespunzătoare a lungimii și grosimii extensiilor.

Un stilist instruit va alege o lungime și o grosime a extensiilor potrivita pentru genele tale naturale. Dacă sunt pre lungi sau prea groase pot sa îți afecteze genele tale naturale.

5. Nerespectarea normelor de igiena.

Periuța pe care o folosește stilistul sa iți pieptene genele trebuie sa ți-o dăruiască la sfârșitul ședinței, dacă nu o face înseamna ca nu ești prima persoana pe a cărei ochi a utilizat-o. La fel și bețișoarele pe care le folosește la pregătirea genelor, în cazul în care nu folosește bețișoare de urechi.

6. Disconfort în timpul aplicării.

In timpul aplicării nu trebuie sa simți nici un fel de disconfort, ba din contra ar trebui sa fie relaxant, atât de relaxant încât poți chiar sa dormi. Dacă experimentezi senzație de usturime, mâncărime, înțepături anunța stilistul! Dacă situația nu se remediază cel mai bine este sa oprești tratamentul.

duminică, 28 decembrie 2014

Cum îngrijim extensiile de gene?

     In postarea de astăzi voi scrie despre cum sa îngrijim extensiile pentru ca acestea sa țina mai mult și despre cum ne păstram genele și ochii sănătoși.

     Ce nu avem voie sa facem din momentul în care ne-am aplicat extensii?

     In primul rând în primele 24-48 nu avem voie sa le udam deoarece adezivul folosit (se usucă complet după acest interval de timp) reacționează cu apa iar vaporii rezultați ne pot irita ochii. Adezivul se poate usca forțat, doar ca la noi în țară este mai putin cunoscuta metoda.
     Pe toată durata purtării extensiilor nu se folosesc în jurul ochilor produse ce conțin uleiuri sau creme grase deoarece pot dizolva adezivul. Nu sunt recomandate nici produsele rezistente la apa deoarece se demachiază greu, iar majoritatea demachianților pentru aceste produse conțin uleiuri. Rimelul nu mai este necesar, dar dacă totuși doriți sa îl folosiți, aplicați-l doar pe vârfurile extensiilor. Evitați sa va frecați la ochi și sa dormiți cu capul în pernă.

     Cum ne periem genele?

     La finalul aplicării stilistul vostru trebuie sa va dea o periuța de rimel de unica folosința cu care sa va periați genele. Fiind ușoare, flexibile și asemănătoare genelor voastre extensiile se pot încurca de la vânt, de la demachiat și de la modul în care dormiți și este necesar sa le periați pentru a le ordona. Puneți degetul arătător ca bază de suport sub gene și pieptănați-le prin rotirea periuței așezată deasupra genelor. Nu insistați foarte mult la baza lor ca sa nu slăbiți legătura dintre extensie și geana naturala.



     Cum spălam genele?

     Dacă sunteți machiate, vă demachiați ușor pleoapa apoi vă spălați genele ca în filmulețul de mai jos:P





      Spuma pe care o folosește tipa în videoclip se poate obține amestecând 1 parte șampon de bebeluș și 2 sau 3 părți apă într-un pulverizator. Puteți foarte bine sa folosiți șamponul ca atare. Va umeziți genele, puneți șampon cam cât un bob de mazăre pe buricele degetelor și spălați genele.
     Este foarte important să menținem genele și pleoapele curate. Foarte des, blefarita este asociată cu purtarea extensiilor, întradevăr, apare frecvent la purtătoarele de extensii care nu-și curata corespunzător genele. Multe fete, la început, nici măcar nu își ating extensiile de frica sa nu le cada, dar menținând o igiena corespunzătoare le măriți durata de viață.

blefarită


     Nu uitați că ce este CURAT este și SĂNĂTOS!




vineri, 26 decembrie 2014

Suportul natural: genele noastre

          Ciclul de viață al genelor noastre naturale este în medie de 60-90 de zile, sunt și persoane norocoase al căror ciclu poate depăși 100 de zile. Cu cât genele naturale sunt mai lungi și mai groase cu atât ciclul de viață este mai lung. Nu pare corect, pe lângă faptul că natura te-a înzestrat cu gene frumoase, dacă mai apelezi și la extensii nu vii la retuș decât după 3-4 săptămâni iar persoanele mai puțin norocoase trebuie să  vină la 2 săptămâni, dar așa e viata :P
       Pe pleoapele noastre genele se găsesc în 3 stadii de creștere: anagen, catagen și telogen. Extensiile fir cu fir se aplică doar pe genele aflate în faza catagen și telogen, cele aflate în faza anagen sau bebeluș cum le numim noi stiliștii de gene sunt evitate.


          Dacă geana matură nu este izolată corespunzător, și extensia se aplică și pe bebeluș creșterea lui este stopată și cade prematur. In consecință la retușuri vom avea din ce în ce mai puține extensii aplicate. Niciodată nu vom avea pe pleoapă același număr de gene, așadar este normal ca la un retuș să observăm că avem mai multe extensii și la altul mai puține, dar desimea lor nu trebuie sa scadă progresiv. 
Faza anagen durează de obicei 3-5 săptămâni, cu cât este mai lungă cu atât genele vor creste mai lungi și mai groase.
        Faza catagen durează 1-2 săptămâni, este o faza de tranziție, în care genele au atins deja dimensiunea maximă
Faza telogen durează 4-6 săptămâni, după care genele cad, și ciclul de creștere se reia.
Pe pleoapă avem gene în cele trei faze simultan, zilnic ne cad intre 1-5 gene, de aceia dacă purtăm extensii retușul se face la 2-4 săptămâni.
Ciclul de creștere al genelor mai este influențat de schimbarea anotimpurilor, astfel primăvara și toamna ne cad mai multe gene decât de obicei, de dereglările hormonale, de stres, de carențele de vitamine și de unele medicamente.

joi, 25 decembrie 2014

Cum ar trebui sa arate extensiile de gene :D

                 Aplicarea extensiilor este un proces destul de complicat și trebuie făcut doar de un stilist calificat.
Extensiile trebuie sa arate ordonat, chiar dacă genele naturale sunt crete sau dezordonate. Un stilist cu experiența știe sa redirecționeze extensiile astfel încât sa obțină un set de gene uniform si ordonat. Curbura și design-ul ales trebuie sa se potrivească formei ochiului clientei.
               La aplicarea extensiilor de gene adezivul se folosește într-o cantitate foarte mica astfel încât acesta nu trebuie sa se observe. In nici un caz nu trebuie sa vedem punctulețe negre de adeziv pe pleoapa sau gene lipite intre ele.
                Mai jos puteți vedea câteva seturi aplicate de mine. Nu am atins perfecțiunea dar tind spre ea :)





           P.S.: un mic truc pentru verificarea corectitudinii aplicării extensiilor de gene este trecerea unei scobitori printre ele, de la rădăcina spre vârfuri. Dacă scobitoarea rămâne agățata intre gene înseamna ca extensia a fost lipita pe mai multe gene naturale, deci aplicarea este incorectă.

Ce sunt extensiile de gene fir cu fir?